Cu cat semeni mai multa dragoste, cu atat se inmulteste mai mult. Sa spunem ca un taran are un saculet de samanta, pe care o seamana. Apoi aduna rodul si umple un saculet mai mare. Semanand apoi samanta din acest saculet, va umple un sac intreg. Iar cand aduna multa samanta si o seamana, va umple un hambar. Pe cand, daca pastreaza samanta in saculet si nu o seamana, samanta va face viermi. Trebuie sa arunce samanta in pamant ca sa incolteasca, sa creasca si sa faca rod.
Tot astfel se intampla si cu dragostea. Dragostea, ca sa se inmulteeasca, trebuie sa o daruiesti. Insa cel care nu da chiar si putina dragoste pe care o are, seamana cu cel care are un pumn de samanta, dar o pastreaza si nu o seamana. Acesta este robul cel viclean, care a ascuns talantul.
Vei primi dragoste potrivit cu dragostea pe care o vei darui. Daca nu daruiesti dragoste, nu vei primi dragoste.
Vezi, mama daruieste continuu copiilor ei, dar si primeste continuu de la ei, dragostea ei crescand mereu. Insa daca cerem dragostea celorlalti numai pentru noi insine si vrem ca toti sa ne dea, iar cand facem un bine ne gandim la rasplata, atunci nu avem o dragoste pretioasa, ci una ieftina. Atunci ne instrainam de Dumnezeu si nu primim dragoste nici de la Dumnezeu, nici de la oameni.
Cei cu dragoste lumeasca se cearta care dintre ei sa inhate mai multa dragoste pentru sine. Cati insa au dragostea cea pretioasa, cea duhovniceasca, se cearta care dintre ei sa daruiasca celuilalt mai multa dragoste. Ei iubesc fara sa se gandeasca daca sunt sau nu iubiti de ceilalti, nici nu cer celorlalti sa-i iubeasca. Vor doar sa daruiasca si sa li se daruiasca, fara a vrea sa li se dea ceva sau sa li se daruiasca cineva. Oamenii acestia sunt iubiti de toti, dar cel mai mult de Dumnezeu, cu Care se si inrudesc.
Dragostea fara a lua ceva in schimb! Sa nu facem fapte bune ca sa primim binecuvantari. Sa cultivam dragostea cea nobila, cea pretioasa, pe care o are Dumnezeu, iar nu dragostea cea lumeasca si ieftina, cea plina de toata neputinta omeneasca.
Raza de lumina 