Esti Doamne bun

Eşti Doamne bun, eu pământean şi rău

Şi-n dragoste nu-ţi semăn, nici în milă.
Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău
de păr dospit din cer nu din argilă.

Nu ţi-am râvnit nici razele subţiri,
Nici tălpile străpunse de piroane.
Dar Tu mă faci părtaş în răstigniri
şi-ţi tot îngân osânda din icoane.

Sfinţit pe cruci pe care nu m-am vrut
şi de-nvieri pe care nu le-aş cere,
nu ştiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu mă urc spre raiul Tău bând fiere?

Cu necerșita slavă mă încarci
şi-n cuie, când sfinţenia mă frânge,
oftând mă uit la rănile-mi prea largi
şi-ţi cresc alături, sânge lângă sânge.

Radu Gyr

Rânduiala

Toate lucrurile se fac aşa cum e legea lor; nu noi hotărâm să înflorească merii o dată pe an. De ce nu înfloresc de mai multe ori şi să dea rod de mai multe ori? E undeva o conducere şi o ştiinţă, da’ noi nu ştim; numa o vedem. Omu’ le vede toate cum se desprind, se bucură sau le foloseşte, da’ putere n-are; puterea vine de altundeva. Toate lucrurile merg în legea lor; numa’ omu’ să-şi dea sama’.

Lucrurile sunt laolaltă, da’ nu aşa, nemişcate. Toate să ţin lanţ, aşa una de alta, da’ nu-i numa’ atât. Aşa le înţelegem şi noi, cei proşti; cum putem. Lucrurile merg numa’ aşa de-o părere în şir, da’ ele mai vin şi-n altă formă: se pătrund toate unele pe altele. Asta e greu de prins, că vezi, nu-i numa’ aşa, de aici până aici.

Tot ce se întâmplă e aşa după o rânduială. Lumea nu merge bine şi oamenii au necaz pentru că mulţi nu-şi dau seama ce fac. Lumea noastră are o rânduială; toate se fac aşa după o hotărâre, după o putere.

După ploaie iese un curcubeu; e cu un cap în apă şi cu celălalt în altă apă. Curcubeu’ e şi el un semn, da’ el nu iese aşa, când îi vine; iese că are şi el un rost de-l împlineşte. Numa’ vezi că nu e în puterea noastră să ştim tot, nu-i omeneşte.

Ernest Bernea – Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român