Noi ne iubeam ca pomii, la umbra unor sprancene stufoase. Ca trecatorii, in fum. Lampile noastre erau pline de fructe. Ma culegeam din tine. Te odihneai pe banca tacerilor mele.
Azi-dimineata mersul tau anunta al saptelea anotimp, nesfarsitul. Degetele tale dezlegau nodurile negre ale pamantului, linisteau spaima copilareasca a pietricelelor, asezau la fereastra barda care contempla. Cate o pasare venea sa-i dai grauntele fagaduite inainte de a-si incepe marea migratie inaugurala.
Eu incercam sa prind nedimensionalul, aceasta stare de incredere fara regn care este iubirea noastra.
Gellu Naum
Raza de lumina 