Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


Scrie un comentariu

Perplexitate

tumblr_mhewruSIl21qefrmxo1_500

Tu spui, liniştit: “adevăr”.
Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: “Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul demult 
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: “speranţă”.
Politicosşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: “Cât costă?”
Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci.

Octavian Paler

Reclame


Scrie un comentariu

SOARELE S-AR STINGE DACA N-AR MAI IUBI NIMENI…

tumblr_mcvra02Dn21rx78g5o1_400

“Dragostea e reducerea lumii intregi la o singura fiinta, preamarirea unei singure fapturi pana la indumnezeire.
Dragostea e inchinaciunea pe care ingerii o fac stelelor.
Ce trist e sufletul cand e trist din dragoste?
Ce gol inseamna lipsa fiintei care umple ea singura intreaga lume!

Ah, ce adevarat e ca fiinta iubita devine Dumnezeu! Dumnezeu ar putea fi gelos, daca tatal ceresc n-ar fi facut dinadins intreaga fire pentru suflet si sufletul pentru dragoste!

Un zambet zarit sub o palarie de crep alb cu panglici albastre e destul pentru ca sufletul sa patrunda in palatul viselor.

O, primavara, tu esti scrisoarea pe care i-o scriu ei!

Viitorul e inca si mai mult al inimilor decat al mintii. Dragostea e singurul lucru care poate umple eternitatea. Infinitului ii trebuie ceea ce nu se ispraveste niciodata.
Dragostea e sufletul insusi. E de aceeasi natura. Dragostea e o scanteie divina ca si sufletul, si tot ca el e incoruptibila, indivizibila, nepieritoare.

E un punct de foc in noi, nemuritor si infinit, pe care nimic nu-l poate margini si nimic nu-l poate atinge. Il simti arzand pana in maduva oaselor si-l vezi stralucind pana in adncurile cerului.
O, dragoste! adiratie! voluptate a doua ganduri care se inteleg, a doua inimi care se daruiesc, a doua priviri care se patrund!

Fericire, veni-vei si la mine! Plimbari in doi, in singuratate! Zile binecuvantate si stralucitoare! Visez uneori ca, din cand in cand, clipe din viata ingerilor se desprind si vin aici, pe pamant, si se amesteca in destinul oamenilor.

Dumnezeu nu poate darui fericirii celor care se iubesc decat o durata fara capat. Dupa o viata de dragoste, o eternitate de dragoste, da, e o intregire. Dar nici lui Dumnezeu nu-i e cu putinta sa faca ceva mai mare decat fericirea desavarsita pe care o da sufletului iubirea.
Dumnezeu e implinirea in cer. Dragostea e implinirea omului.

Noi toti, oricare am fi, avem in noi un izvor datator de viata. In clipa cand il pierdem, ne lipseste aerul, ne inabusi. Murim. E grozav sa mori din lipsa de iubire. E o sugrumare a sufletului.
Ceea ce incepe dragostea, nu poate fi incheiat decat de Dumnezeu.

Adevarata dragoste e nemangaiata sau se incanta pentru o manusa pierduta, o batista gasita si are nevoie de vesnicie pentru devotamentul si nadejdile ei.
E alcatuita in acelasi timp din infinitul mare si din infinitul mic!
Daca esti piatra, fii magnet; daca esti planta, fii simtire; daca esti om, fii iubire.

Dragostea e respiratia cereasca a aerului din rai.
Inimi adanci, spirite intelepte, luati viata asa cum a facut-o Dumnezeu! E o incercare indelungata, o pregatire neinteleasa pentru un destin necunoscut. Destinul acesta, cel adevarat, incepe la om odata cu prima treapta inauntrul mormantului. Atunci se iveste ceva in fata ochilor si incepe sa se zareasca vesnicia. Ganditi-va la cuvantul acesta: vesnicie. Cei vii vad durata. Numai mortii vad vesnicia. Pana atunci, iubiti si suferiti, nadajduiti si ganditi.

Am intalnit pe strada un tanar foarte sarac care iubea. Avea o palarie veche, haine roase, coatele gaurite. Ghetele ii erau pline de apa si inima ii era plina de stele.

Ce lucru minunat sa fii iubit! Nu exista decat un singur lucru mai minunat: sa iubesti!
Inima, trecand prin iubire devine eroica. Nu mai e alcatuita decat din puritate. Nu se mai reazima decat pe ceea ce e mare si inalt. In ea nu poate incolti nici un gand nevrednic, cum nu pot creste urzici pe un ghetar. Sufletul inalt si senin, neatins de patimi si emotii josnice, care domina viata si umbrele lumii acesteia, nebuniile, minciunile, urile, vanitatile, mizeriile, locuieste in albastrul cerului si nu mai simte decat zguduirile adanci si subterane ale destinului, asa cum culmea muntilor simte cutremurele de pamant.

SOARELE S-AR STINGE DACA N-AR MAI IUBI NIMENI.

Victor Hugo – fragment din Mizerabilii


Un comentariu

Rosteşte-mă

tumblr_mi0gddeFfV1rmse6co1_1280

Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura…
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori! 

Elena Armenescu