Viaţa e IUBIRE !

ianuarie 11, 2013 de oaripadeinger Un comentariu

Încerc să scriu pe hârtie cuvintele pe care nu le-am gândit eu, nu le-am auzit nicăieri, ci le-am găsit încrustate în sufletul meu de parcă cel care a trăit înaintea mea, cu acelaşi suflet, le lăsase uitate acolo ca o amintire pentru toţi cei ce urmau să-l găzduiască.

Am găsit aceste cuvinte scrise cu un cuţit pe cerul de plumb al sufletului meu şi nu m-am speriat, nu am fugit de ele, ci le-am acceptat ca şi cum ele ar fi fost cadoul cel mai de preţ pe care îl primisem de la viaţă. Am început să le citesc, să-mi citesc propriul suflet care, lipsit de gând, se încumeta să trăiască singur într-o lume în care toţi oamenii sunt inevitabil legaţi câte doi. Am învăţat limbajul orbilor care, cu mâna întinsă, se mişcă încet pe lângă ziduri căutând puncte de sprijin sau cuvinte.

Am învăţat să cuprind cu mâna tot ceea ce nu puteam cuprinde nici cu ochii, nici cu mintea, adică sensul vieţii scris în sufletul meu, într-un cuvînt, de nu ştiu cine, şi nu ştiu când, scris de o mână nevăzută, într-o ultimă disperare mută.

Din prima clipă am înţeles ce scria: ceva ce semăna a “V”, a “I”, a “S”, a A. “V” de la VIAŢĂ, “I” de la IZBÂNDĂ, “S” de la SPERANŢĂ. Unind aceste litere am înţeles că viaţa e un VIS. Şi am început să caut visul. L-am căutat pe pământ, printre oameni, în cer printre stele, în ploaie, printre stropi. Când am ajuns la soare m-am oprit: visul însemna atunci lumina. Am privit visul, adică lumina, adică soarele. Razele lui m-au orbit. Atunci am înţeles că visul, adică viaţa, nu înseamnă nimic, nimic altceva decât hăul întunecat ce se deschide înaintea orbilor şi prin care ei sunt nevoiţi să păşească, să caute, să iubească.

Am căutat un alt sens, un alt cuvânt: “AŞTEPTARE”. “Viaţa e aşteptare!” – mi-am zis. Şi am început să aştept . Noaptea aşteptam răsăritul, ziua aşteptam apusul. Un alt răsărit, un alt apus… Zilele treceau, iar eu nu făceam decât să aştept. Aşteptam mereu crezând că am găsit sensul vieţii. Eram convinsă, în naivitatea mea, că într-o zi îmi va cădea fericirea în palmă cum cad cerşetorilor orbi banii primiţi de la trecători.Dar am rămas cu mâna întinsă: nimeni nu avea fericire în plus ca să o arunce unui cerşetor ca mine. Atunci am renunţat la aşteptare!

Am căutat următorul cuvânt. Am citit : “CĂUTARE”. Viaţa e căutare!? Am început să caut. Am căutat printre stele, printre ramuri, printre frunze, pe sub pietre. Devenisem un râu de munte care alerga necontenit în căutarea oceanului. Am ajuns foarte repede la oceanul care m-a înghiţit. Simţeam că nu mai exist, că nu existasem niciodată cu adevărat, că tot ceea ce credeam eu că sunt nu era decât un murmur pe care-l acoperise zgomotul valurilor mării…

Cu o ultimă încercare am căutat în ceea ce mai rămăsese din sufletul meu un alt cuvânt, ultimul. “I” de la IZBÂNDĂ, “U” de la UITARE, , “B” de la BEŢIE, “I” de la IERTARE, “R” de la RÂU, “E” de la EXISTENŢĂ . Mi-am reconstituit numele şi viaţa din aceste litere, din acest cuvânt: IUBIRE.

Am citit acest cuvânt de mai multe ori, mai întâi în gând, apoi în şoaptă, apoi cu voce tare. Am început să strig, să mă strig pe mine cu noul meu nume, iar TU, Doamne, auzindu-mă, ai sărit să mă salvezi.

Am inteles că viaţa e IUBIRE !