Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo

Când plângi… cred că eşti precum ploaia d-afară…

Un comentariu

A trebuit să-şi jelească ziua norii ca să-mi aştern gândurile… iar foaia să mai respire lacom o gură de litere…

Ştii oare că se extind dimineţile din mine… se lăţesc alarmant de mult… doar ca să fiu prima care să-ţi vestească încolţitul zorilor ce-o să-ţi deschidă pleoapele… 

Se răspândesc luminile din privire, ajungând până la întâiul grad al orbirii… doar ca să-ţi răcorească cu alba ninsoare fierbinţeala gândurilor tale ce stau ca broboanele pe frunte în miezul zilei…

Se aruncă noaptea pe pleoapele tale… se propagă cutremurator pe întreaga pupilă… eu număr stelele care ţi se aşează pe iris atunci când nu conştientizezi… la ora târzie se măresc distanţele dintre timpul tău şi al meu… întârzii momentul în care atingerea lor fierbe secundele… înnoptează deseori oftaturile pe genele tale… aşteaptă mângâierea care de prea multe ori de la mine nu vine… nu mă-ncumet să ating atîta lumină… iar bratele-mi rămân urlând în fibră să te îmbraţişeze…

Însă de dragul tău, în miezul verii am tras toamna de lacrimile-i mari si ruginii… umbrela mea am rugat-o să alerge spre ploile ei reci si melodice precum un acord perpetuu, desi corzile viorii s-au rupt demult…
Şi-a plouat… a plouat ca toamna din mine… cu o perdea de nori si valuri de ape, cu un vânt trist şi căutător de frunze uscate… a plouat şi a mângâiat pământul încins cu răcoriri de toamnă precum îţi place…

Dar timpul vine din umbră şi se înconvoaie pe mine… eu mă arcuiesc în evitarea ei zadarnică… cer o nouă amanare de la vară şi încă o zi de toamnă… dorind să mă zideşti în tine şi mâine… încă o zi să fiu pe placul liniei vieţii tale din palmă… 

Acum e ceasul adâncirii mele în noaptea luminii… mi-e tristă noaptea neatinsă de umbre… se şifonează gândul de atâta nesomn şi neclintire de veghe, iar tăcerea hoinăreşte nebună prin minte şi cuvintele-mi se sfărâmă la sfârşitul acestei scrisori… ploaia mă cheamă spre o nouă reverie…spre un nou gând de toamnă târzie şi frunze mohorâte …

Când plângi… cred că eşti precum ploaia d-afară…

Anunțuri

Un gând despre „Când plângi… cred că eşti precum ploaia d-afară…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s