Nu e de ajuns sa ii spun te iubesc
daca nu pot primi toata aceasta
dragoste in mine,
Nu e de ajuns sa vreau sa fiu iubit
daca relatia mea nu este in acord
cu darul iubirii primite.
Nu e de ajuns sa imi exprim dorintele,
trebuie de asemenea
sa accept sa nu le impun.
Nu e de ajuns ca ea sa-mi spuna dorintele ei,
daca nu stiu sa le primesc
sau sa le amplific.
ca vreau o relatie de cuplu
cand eu imi doresc doar sa ne intalnim.
Nu e de ajuns sa raspund asteptarilor ei
daca nu stiu sa le exprim pe ale mele.
Nu e de ajuns sa o las sa creada
ca ma poate iubi,
daca mie mi-e teama de iubire
sau mi-e frica sa devin dependent.
Nu e de ajuns sa ma las iubit
daca nu sunt sigur de propriile mele sentimente.
Nu e de ajuns sa fiu pasional
daca nu disting
nevoile ei de ale mele.
Nu e de ajuns sa ma arat cu ea
daca nu o vad cand suntem impreuna.
Nu e de ajuns sa ii promit ziua de maine
daca nu sunt capabil sa traiesc in prezent.
Nu e de ajuns sa ii spun: vreau sa traiesc cu tine
daca nu sunt eliberat de angajamentele mai vechi.
Nu e de ajuns sa ii spun: poti conta pe mine
daca eu sunt inca dependent.
Nu e de ajuns sa ii fiu fidel
daca simt ca nu imi sunt fidel mie insumi.
Dar uneori e de ajuns sa-mi asum riscul
de a spune toate acestea si mai multe
pentru a incepe sa construim impreuna
dincolo de intalnire, o relatie plina de viata.
Jacques Salome
Raza de lumina 
iulie 31, 2012 la 05:24
de viaţă …
,, Putem numara stele de pe cer din nebunie ori din plictiseala.
Uneori, din ambele motive. Insa, de cele mai multe ori, uitam sa ne numaram si pe noi… singura stea… singura planeta, singurul soare care conteaza !…
Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc…
Astfel ca realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte.
Ceea ce nu ne lipseste ne apartine.
Treptat, insa, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa.
Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem.
Atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie.
Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari.
Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…”
Octavian Paler