Asa grait-a Zarathustra…

Iubesc pe cei ce nu ştiu să trăiască altfel decât pierind, fiindcă pierind se depăşesc.

Iubesc pe cei plini de un mare dispreţ, căci poartă în ei înşişi un respect suprem: ei sunt săgeţile dorinţei ţintite spre malul celălalt.

Iubesc pe cei ce n-au nevoie să caute dincolo de stele o cauză din care să piară şi pentru care să se jertfească, ci ard pentru pământ, ca într-o zi să poată fi pământul – a Supraomului împărăţie.

Iubesc pe cel care trăieşte doar pentru a şti si care vrea să ştie, ca să-i dea voie într-o zi Supraomului să fie. Astfel îşi vrea el a lui pierzare.

Iubesc pe cel al cărui suflet în cheltuirea-i de sine refuză orice plată, căci nu are să dea vreodată înapoi: acesta doar dăruieşte, fără încetare, iar pentru sine nu ţine nimic.

Iubesc pe cel pe care-l cuprinde ruşinea când zarurile cad de partea sa şi care se intreabă atunci : „Nu-s oare vreun măsluitor?” Căci vrerea sa-i să piară.

Iubesc pe cel care îl mânie pe Dumnezeul său, din dragoste de el. Căci din mânia acestui Dumnezeu al său, el va pieri.

După ce Zarathustra grăi aceste vorbe, privi din nou mulţimea în tăcere: „Iată-i, îşi zise în sine, iată-i cum râd: Nu mă înţeleg, pentru că eu nu sunt gura care să placă acestor urechi.
Ar trebui să le pleznesc timpanul, să-nveţe să asculte cu privirea? Sau nu mai cred aceştia decât în vorbele celor care bolborosesc?”

Prea mult în munţi trăit-am, prea mult am ascultat pârâuri şi copaci; şi iată, le vorbesc acum cum aş vorbi unor păstori de capre.

Un creator îşi caută însoţitori, nu hoituri, el nu vrea nici turme, nici credincioşi. El caută creatori, să se-nsoţească, dintre aceia ce înscriu, pe table noi, valori la fel de noi.

De zece ori pe zi să izbândeşti asupra ta – aceasta îţi dă o bună osteneală şi-i opiu pentru suflet.
De zece ori să te împaci cu tine însuţi – fiindcă amarnic este să te-nfurii şi rău se doarme când eşti mânios.
Încearcă să afli zece adevăruri în fiecare zi, de teamă să nu cauţi şi noaptea şi să-ţi rămână sufletul flămând.
De zece ori pe zi să cauţi să râzi şi să te veseleşti, de nu noaptea-ţi va fi chinuită de stomac – acest părinte al melancoliei.

Asa grait- a Zarathustra – Friedrich Nietzsche