Inaltarea in iubire

Inaltarea in iubire este un proces spiritual.
Caderea in iubire este un proces biologic.

Biologia este oarba. De aceea se spune ca iubirea este oarba. Iubirea de care vorbesc eu nu este insa oarba si poate fi cu usurinta practicata de oricine. Nu trebuie decat un mic efort…

Iubirea trebuie sa se nasca din tacere, din luciditate, din meditatie. Ea nu inlantuie niciodata. Cum ar putea crea iubirea niste catuse pentru persoana iubita? Dimpotriva, ea confera libertate din ce in ce mai mare. Cu cat iubirea devine mai puternica, cu atat mai mare devine aceasta stare de libertate; cu cat mai mult accepti persoana partenerului asa cum este, nu mai incerci sa schimbi aceasta persoana.

Una din cele mai dramatice probleme ale lumii in care traim se datoreaza faptului ca indragostitii incearca sa schimbe persoana pe care o iubesc. Ei nu inteleg ca daca aceasta se va schimba, iubirea lor va disparea, caci ei s-au indragostit de ea asa cum arata acum, nu intr-o alta ipostaza.

Inaltarea in iubire iti permite sa intelegi ca fiecare are dreptul la propriul sau teritoriu, pe care tu nu ai dreptul sa-l incalci.

Daca iubirea echivaleaza cu libertatea, necesitatea despartirii dispare. Ideea separatiei apare numai atunci cand vezi ca te transformi intr-un sclav, caci nimanui nu-i place sclavia.

Atunci cand se despart, fostii iubiti devin de multe ori dusmani. Ciudat mod de a-ti arata recunostinta. Cei doi ar trebui sa ramana prieteni. Cand iubirea se transforma in prietenie, sentimentele de vinovatie dispar, la fel ca si senzatia ca ai fost inselat, exploatat. In realitate, nu se pune problema de exploatare. Pur si simplu, ati fost orbit de energia biologica.

Eu vorbesc de alt tip de iubire. Aceasta nu se incheia intr-o relatie de prietenie, ci incepe printr-o asemenea relatie. Ea incepe in tacere, in luciditate. Aceasta iubire este propria voastra creatie, deci nu este oarba.
O asemenea iubire poate dura de-a pururi, devenind din ce in ce mai profunda.

Sensibilitatea ei este imensa. Cel care practica acest tip de iubire simte nevoia partenerului inainte ca acesta sa inceapa sa vorbeasca. Am cunoscut personal cateva cupluri (un nr foarte mic ce-i drept) care nu au cazut in iubire, ci s-au inaltat pe aripile ei. Cel mai miraculous aspect mi s-a parut faptul ca acesti oameni nu mai trebuiau sa isi vorbeasca. Daca barbatului ii era sete, iubita ii aducea apa, fara ca el sa ceara acest lucru. Totul se desfasura prin sincronicitate. Daca persoanei iubite ii era sete, la fel trebuie sa-ti fie si tie. Transferul de idei si senzatii se produce instantaneu. Cuvintele nu mai sunt necesare. Jocul energiilor este direct; nu mai are nevoie de limbaj.

O asemenea iubire nu asteapta nimic de la celalalt. Ea ii este recunoscatoare ca acesta accepta ce are ea de oferit. Nu se simte amenintata, pur si simplu pentru ca nu exista nici o amenintare la adresa ei.Intr-o asemenea iubire, sexul se poate intampla sa apara spontan, dar apoi va disparea cu lunile, iar in final va disparea cu totul. De altfel, chiar si atunci cand se produce, el nu mai are nimic sexual. Este doar o maniera de a fi impreuna, de a fuziona cu celalalt,un efort de a atinge profunzimea celuilalt. Sexualitatea nu mai are nimic de-a face cu reproducerea biologica.

Osho

Să nu mai depinzi emoţional de nimeni…

A avea încredere în curgerea armonioasă a realităţii, a te oferi necunoscutului cu inima deschisă şi fără teamă, înseamnă a renunţa la control, adică la Eu.

Aceasta cred că este iubirea în sensul ei cel mai înalt, o încredere completă şi conştientă în ceea ce te depăşeşte şi în acelaşi timp se naşte din tine, infinitul proces de echilibrare a lumii pe care îl conţii şi care te conţine.

Îmi vei spune că, dacă un obiect de ataşament dispare, poţi oricând căuta altul. Aşa este. 

Dar ţi se pare că asta rezolvă problema sau o prelungeşte? 
Astăzi te cramponezi de o femeie, mâine de alta. În copilărie te agăţai de tatăl tău, acum te agăţi de iubitul tău.
Atitudinea ta este aceeaşi. 

Fericirea ta pare a veni tot timpul din altă parte. Până când vei persista în acest tipar?

N-ar fi mai frumos să poţi spune: 
“Mă bucur enorm să fiu cu tine. Eşti liber să pleci când doreşti şi de aceeaşi libertate dispun şi eu”?

Dacă tu alegi să pleci, doar pentru a reveni mai târziu sau definitiv, eu nu sufăr pentru că nu tu mă făceai fericit. 

Cu tine IMPARTASEAM fericirea. 
Eu eram deja fericit şi asta nu avea nici o legătură cu tine.
Ce încântare ar fi să poţi trăi astfel! 

Să nu mai depinzi emoţional de nimeni, să călătoreşti prin viaţă fără să te agăţi ca scaiul, să nu mai pretinzi nimănui să te facă fericit.

Este ca atunci când, în relaţia cu o altă persoană, parcă ai asculta un cântec fermecător. 

În relaţia cu altcineva, un alt cântec se trezeşte în inima ta. 
Şi dacă nu eşti în relaţie cu nimeni, ceva continuă să cânte în tine.
Tu eşti un vast repertoriu. 
Înăuntrul tău există mii de cântece. 
Marea problemă este că nu eşti conştient. 
Tu crezi că eşti gol şi că altcineva creează cântecul în tine. 

Asta este iluzia.
Asta este condiţionarea. 
Nu ţi-a spus sau nu te-a ajutat nimeni să descoperi ceea ce conţii. Urechile tale sunt astupate. Nu auzi nimic când eşti singur. Ai dopuri. 
Ce vrăjitorie uluitoare! Să conţii toate cântecele şi să crezi că eşti gol. 
Nu este asta ignoranţă?

Greşeşte filosofia indiană când afirmă că rădăcina suferinţei este Avidya (ignoranţa)? 

Nu ignoranţă în sensul că nu ai anumite cunoştinţe, ci în sensul că îţi ignori/ adică nu eşti conştient de natura ta reală. 
Natura ta reală este încântătoare, este plină de cântece. 
Dar tu te-ai închis în Eu şi aştepţi un trubadur.
Iată ce criteriu îţi ofer: dacă nu poţi fi fericit atunci când eşti singur, atunci nu vei fi fericit nici cu altcineva.

Iar ca să te bucuri de tine, trebuie să te cunoşti. 
Adică să îţi descoperi Sinele, să intri în contact cu el.
Este ceea ce faci în fiecare noapte, doar că nu o faci conştient. 
În fiecare noapte, tu te retragi din ceea ce îţi imaginezi că este lumea în Sinele tău. 
Şi nu iei pe nimeni cu tine! 
Eşti singur! 
Oricât de mult ai iubi pe cineva, oricât de mult ai ţine la cineva, îi spui frumos “Noapte bună” şi te culci.

 

Adrian Nuta