„Am incercat nu demult,sa definesc ceea ce imi place sa numesc morala muntilor. Si afirmam ca muntii despart ca sa apropie;ei te obliga sa taci pentru a gasi cuvintele cele mai potrivite,ceea ce nu e putin lucru intr-o lume zgomotoasa…daca ar fi o copilarie sa judecam caracterele dupa altitudinea la care s-au format, in ce ne priveste intelegem de ce nu prea stim sa fim degajati.
Obisnuiti cu intimitatea tacuta a muntelui,ne hotaram greu sa iesim din rezerva si nu ne marturisim usor sentimentele.Preferam sa iubim,decat sa facem declaratii de dragoste.Si devenim,brusc,timizi pe orice scena unde hohotesc reflectoarele.Sa nu fim judecati,prin urmare,ca nu avem destula jovialitate si nici laudati ca luam in serios orice fleac.Dupa cum nu e vina noastra ca suntem,in genere,zgarciti in lucruri marunte si risipitori in cele ma mari….
Am platit pentru fiecare floare si pentru fiecare bucurie.Dar pentru a ne dovedi noua insine ca ne putem ridica deasupra slabiciunilor noastre,uneori suntem gata sa pierdem totul.Defapt,calitatea noastra principala este ca nu ne jucam cu vorbele,iar defectul nostru principal,ca am transformat asta in orgoliu.Provocat sa rada,un om de la munte iasa stingherit din adancul sau de tacere.
Obisnuit sa taca,el considera rasul,cand nu e exploziv,indecent.Cu alte cuvinte,nu stim sa fim dezinvolti.De cele mai multe ori incercam , nu reusim decat sa fim stangaci,suradem fortat si se vede ca nu suntem in apele noastre…Restul e iubire.Si nu le reprosez nimic celor care nu iubesc muntii.Nu poti sa reprosezi unui om ca nu are noroc.”
Raza de lumina 