Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo

Asteptarea

5 comentarii

“Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren …”


“Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obţinând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuşeşte să-l obosească şi mai mult. Şi renunţă la ea cu o ultimă mare tristeţe, deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi, ajuns la capăt, să-ţi dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit …

Te resemnezi la nevoie cu singurătatea, dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârşirea ei.”

         

   Octavian Paler – Viata pe un peron

Anunțuri

5 gânduri despre „Asteptarea

  1. Imi place mult Octavian Paler. E un mare cavaler al vorbelor. Mi-a placut postarea.

  2. ce trist cand se intampla asta ..intr-adevar ramai atat de dezamagit cand iti dai seama ca ceea ce ai asteptat la un moment dat se intampla, poate, mult mai tarziu decat la momentul potrivit.. 🙂

  3. oare cand stim cat ar trebui sa asteptam? Uneori da, asteptam atat incat la capatul asteptarii nu ne mai bucuram de nimic!!!!suntem epuizati si surasul pare a fi un efort…ne epuizeaza asteptarea..sa asteptam inca, ne face sa murim…neputinta de a ne mai bucura de sosirea trenului mult asteptat ne poarta catre culmile disperarii…

    Poate ca nu stim sa masuram timpul asteptarii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s