Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui.
Să dai râsul, să dai lacrimile… să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea… să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, şi apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie!
Să plângi un timp… şi apoi să râzi!
Panait Istrati
Raza de lumina 
ianuarie 20, 2012 la 08:57
Nu-i fericire mai mare decat sa dai..si sa nu astepti rasplata. Daca ajungi la astfel de intelepciune si implinire sufleteasca..abia atunci intelegi de ce ai venit pe lumea aceasta..sa fii un daruitor, nu un consumator. Tare frumos spus „Sa dai..sa dai…”
Mi-a placut.