Raza de lumina

Sufletul are incredere in raza de lumina – Victor Hugo


22 comentarii

Life in pictures 11 – Fără iubire nu sunt nimic

“De-aş vorbi toate limbile oamenilor şi pe acelea ale îngerilor, fără iubire nu sunt decât un clopot dogit sau nişte talgere ţipătoare.

De-aş avea darul profeţiei şi aş cunoaşte toate tainele şi tot ceea ce este ştiut, de-aş avea toată credinţa nemăsurată ce mişcă munţii din loc, fără iubire nu sunt nimic.

De mi-aş împărţi toate bunurile ca sa aibă ce mânca săracii, de mi-aş da ca o ofrandă trupul ca să fie ars pe rug, fără iubire faptele mele nu slujesc la nimic.

Iubirea e răbdătoare, iubirea e plină de bunătate, iubirea nu pizmuieşte, iubirea nu se-mbufnează, nu se umflă de mândrie, nu-nfăptuieşte nimic necinstit, nu caută câştig pentru sine.

Nu se acreşte, nu bănuieşte răul, nu se bucură de strâmbătate, dar se veseleşte de adevăr. Iartă totul, crede totul, speră totul, suferă orişice.

Iubirea nu dispare niciodată.

Profeţiile vor avea un sfârşit, darul limbilor va înceta. Ştiinţa va fi depăşită. Căci cunoaştem nedesăvârşit şi facem profeţii nedesăvârşite. Dar atunci când desăvârşitul va fi înfăptuit, tot ceea ce este nedesăvârşit va fi înlăturat.

Când eram copil vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil.

Când am ajuns în puterea varstei am lepădat purtarea copilarească.

Acum vedem ca într-o oglindă nişte contururi şterse, atunci vom vedea lucrurile din faţă. Acum cunosc nedesăvârşit, atunci voi cunoaşte desăvârşit cum am fost şi eu cunoscut.

Aşadar aceste trei lucruri rămân: CREDINŢA, SPERANŢA şi IUBIREA.

Dar cel mai mare dintre tustrele este IUBIREA.

Imnul Iubirii (Epistola catre Corinteni, capitolul 13)

detalii la :Costin


8 comentarii

Craciun Fericit !

Pe pragul Raiului creştin,
candela iubirii să vă lumineze bradul sufletului
cu tot ce este mai nobil, mai bun 
şi mai frumos pe pământ.

Pe umeri de vis
În taină se naşte Isus
Mântuitorul lumii.

Pe umeri de rai
Vestesc minunea trei crai
Domnul veghează.

Îngerii cântă
În hamacul iubirii
Pruncul visează.

Podoabe de vis
Brăduţii au cuprins
Moş Crăciun e pe drum.

Colinde sfinte
Pacea lumii cuprinde
Cerul s-a deschis.

Valeria Mahok

UN CRACIUN PE CARE SA-L IMPARTITI CU TOTI CEI DRAGI VOUA !


Scrie un comentariu

De ce ne e frica sa traim iubind?

„Oricat de puternici am fi simtim nevoia de siguranta si ocrotire. E momentul cuvintelor calde si al gesturilor de afectiune.Un suflet ce-i singur nu oglindeste nimic. Cu fiecare gest, cu fiecare imbratisare suntem cu o picatura mai vii, cu o raza de soare mai veseli si cu o bataie de inima mai iubiti.

Cum sa cuprinzi nelinistea din zori si pacea din amurg doar cu o privire? Cum sa traiesti frumos fara iubire? Viata ta isi va afla implinirea fara minunea care da fiori? Cand auzi o inima batand, te obisnuiesti cu ritmul si bataile ei. Si te trezesti din senin sau din inourat, de dimineata sau de seara, intreband: ce se mai aude cu acea inima? Ai vrea sa stii ce mai face, daca a obosit sau poate s-a plictisit. Si te gandesti daca unele inimi bat mai tare ca altele, inseamna ca sunt mai puternice? Daca unele se aud, altele se tem sa fie auzite?

Si-mi imaginez ca pieptul este o usa la care sufletul bate, sperand ca intr-un tarziu ii va deschide cineva si se va elibera. Alergand in cautarea iubirii uneori te vei rani, fara sa vrei. Iubirea are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste. In iubire se simte mai mult decat este nevoie, se sufera mai mult decat se cugeteaza, se viseaza mai mult decat se traieste si se spune ceea ce nici noi nu credem.

Si totusi, chiar daca iubind vei suferi din nou, iar sufletul iti va fi pururi o rana, chiar daca aripile tale vor arde in focul iubirii , zdrobindu-te de un pamant pustiu si zadarnic de atatea singuratati, o vei astepta mereu in suflet, sa te aline sau sa te chinuie, pentru ca dincolo de iubire nu-i decat o nesfarsita tristete… un pustiu imens, care nu poate fi umplut decat tot cu iubire.

Oamenii de langa mine sunt oamenii pe care ii iubesc. Merita sa fie fericiti, merita sa zambeasca cand sufletul lor se amesteca cu nesiguranta, merita sa fie iubiti pentru ca si ei iubesc, merita sa fie imbratisati cand cerul a fugit de deasupra lor, merita sa fie ascultati cand pamantul nu indrazneste sa mai priveasca spre cer, merita sa le stergi lacrimile cu inima.

Oamenii pe care ii iubesc sunt parte din mine, au fost primiti cu drag in sufletul meu si nu vor pleca de acolo. Cand vor pleca toti de langa mine, voi pleca si eu.

E minunat sa gasesti in tine puterea sa spui o vorba buna, puterea sa faci oamenii sa se bucure, chiar daca numai pentru o clipa. Daca ti-as spune „te iubesc”, ai sta langa mine, inveliti de cer? De ce ne e frica sa traim iubind? Cu gesturi mici, vom inceta sa mai fim singuri pe lume, iar primele ingheturi vor deveni un simplu capriciu al anotimpului.”


2 comentarii

Intr-o zi de iarna…

Intr-o zi de iarna
m-am abandonat vietii….
Stateam singura intr-un castel
de poveste.
Imi inchisesem bine
usile si geamurile
cu lacate ferecate
si blesteme…
Eram printesa speriata sa iubeasca
de frica sa nu piarda…
Priveam pe geam
la lumea de afara.
Zambeam…trist
Parea frumos ce vad…
Dar mi-era teama
sa-ncerc
sa traiesc,
sa ies din mica lume
pe care mi-o creasem.
Intr-o zi de iarna
cu mana tremuranda
am deschis poarta.
Si atunci….
Dragostea mi-a inundat viata!
Am pasit timida
dincolo de zidurile castelului
nesatula de-a vedea,
de-a invata,
de-a cunoaste.
Cu fiecare minut,
cu fiecare secunda
draostea mea sporea
si ma transforma.
Am uitat de zmeii
de care ma ascunsesem pana atunci.
Ei se transformau in broaste,
iar eu invatam sa sarut broastele
pentru a se transforma in printi.
Invatam sa accept
acele momente magice
care-ncercau sa-mi spele sufletul
de temeri si frici…
Am daramat zidurile
care ma tineau prizoniera.
Am permis sa se aprinda flacara.
Inima, acum eliberata de blesteme,
iubeste cu putere.
In sfarsit,
am invatat sa fac parte
din propria viata…
Intr-o zi de iarna….

 


5 comentarii

Îmbrăţişarea

Tânăra era în cele mai proaste toane cu putinţă. Îşi scosese la iveală toţi ţepii, asemeni unui arici speriat de un animal. I se adresau prea multe întrebari! Mama îi făcea morală, cu raţionamentele, explicaţiile şi recomandarile aferente.

Tânăra se cătrăni şi mai rău. Apoi, privindu-şi mama în ochi, izbucni: „Mamă, sunt sătulă de toate predicile tale obositoare! De ce nu ma strângi mai degraba în braţe? Nici o povaţă nu mi-ar putea face mai mult bine decât acest gest!”

Mama rămase cu gura căscata. Fiica ei cerea din priviri o îmbrăţişare. Îşi luă fiica la piept cu braţele larg deschise, îmbrăţişând-o ca şi când ar fi fost tot copilul de odinioara.

Fiecare, indiferent de vârstă (chiar şi la şaptezeci de ani) avem nevoie de mângâiere, de o îmbrăţişare, de exprimarea concretă a iubirii.

Adesea suntem prea rezervaţi, prea timizi pentru a ne arata adevăratele simţăminte astfel încât le ascundem mai degraba după o  mască rece şi severa, de teamă să nu-i lăsăm pe cei pe care îi iubim să vadă slăbiciunea noastră.

Cu toate acestea, numai căldura umană ne poate scăpa din frigul vremurilor noastre.

Visarion Alexa