Tânăra era în cele mai proaste toane cu putinţă. Îşi scosese la iveală toţi ţepii, asemeni unui arici speriat de un animal. I se adresau prea multe întrebari! Mama îi făcea morală, cu raţionamentele, explicaţiile şi recomandarile aferente.
Tânăra se cătrăni şi mai rău. Apoi, privindu-şi mama în ochi, izbucni: „Mamă, sunt sătulă de toate predicile tale obositoare! De ce nu ma strângi mai degraba în braţe? Nici o povaţă nu mi-ar putea face mai mult bine decât acest gest!”
Mama rămase cu gura căscata. Fiica ei cerea din priviri o îmbrăţişare. Îşi luă fiica la piept cu braţele larg deschise, îmbrăţişând-o ca şi când ar fi fost tot copilul de odinioara.
Fiecare, indiferent de vârstă (chiar şi la şaptezeci de ani) avem nevoie de mângâiere, de o îmbrăţişare, de exprimarea concretă a iubirii.
Adesea suntem prea rezervaţi, prea timizi pentru a ne arata adevăratele simţăminte astfel încât le ascundem mai degraba după o mască rece şi severa, de teamă să nu-i lăsăm pe cei pe care îi iubim să vadă slăbiciunea noastră.
Cu toate acestea, numai căldura umană ne poate scăpa din frigul vremurilor noastre.
Raza de lumina 