Sunt mulţumit că viaţa mea s-a desfăşurat astfel. A fost bogată şi mi-a oferit multe. Cum aş fi putut să mă aştept vreodată la atatea? S-au întîmplat tot felul de lucruri la care nu mă aşteptam. Unele s-ar fi putut derula altfel dacă eu însumi aş fi fost altfel. Aşa însă, totul a fost cum trebuia să fie; căci s-a întîmplat aşa, pentru că eu sunt cum sunt.
Multe s-au produs intenţionat, dar nu totdeauna s-au dovedit a fi în avantajul meu. Cele mai multe s-au dezvoltat însă în mod natural şi prin destin. Regret multe prostii izvorîte din încăpăţînarea mea, dar dacă aceasta n-ar fi fost o însuşire de-a mea, nu mi-aş fi atins ţelul. Aşa, sunt dezamăgit şi nu sunt dezamăgit deopotrivă. Sunt dezamăgit de oameni şi sunt dezamăgit de mine însumi. Am aflat lucruri minunate despre oameni, am trăit lucruri minunate legate de ei şi am realizat eu însumi mai multe decît aşteptam de la mine.
Nu-mi pot forma o judecată definitivă, întrucît fenomenul viaţă şi fenomenul om sunt prea mari. Cu cat am înaintat în vîrstă, cu atat mai puţin am reuşit să mă înţeleg, să mă cunosc sau să ştiu despre mine.
Sunt uimit de mine, dezamăgit, mulţumit. Sunt întristat, abătut, entuziast. Sunt şi toate acestea şi nu pot să fac suma. Nu sunt capabil să stabilesc o valoare sau o nonvaloare definitivă, n-am o judecată despre mine şi viaţa mea. De nimic nu sunt foarte sigur. De fapt, n-am o convingere definitivă despre nimic. Ştiu numai că m-am născut şi că exist şi am sentimentul că aş fi fost purtat.
Exist pe baza a ceva ce nu cunosc, în ciuda tuturor incertitudinilor simt o soliditate a ceea ce există şi o continuitate a fiinţei mele aşa cum este ea.
(Carl Gustav Jung)
Raza de lumina 