Pe cer zboară stoluri de pescăruşi – se rotesc repede, trasând în aer figuri geometrice, cu mare precizie.
Vezi, reia călugărul, şi tu ar trebui să te echilibrezi în zbor pe cerul vieţii. Pescăruşii trăiesc în cea mai mare simplitate şi sunt fericiţi. Noi am uitat dimensiunea simplităţii.
Un cer la asfinţit care promite timp bun, lumina unei stele care aduce salutul unei vieţi anterioare şi îndepărtate, parfumul unei flori care aminteşte reînvierea primăverii, toate sunt forţe prodigioase care inspiră speranţă şi curaj.
Îl întreb pe călugăr cum de este posibil să regăseşti toată acea simplitate despre care îmi vorbeşte şi mai ales fericirea care derivă din ea.
Aminteşte-ţi întotdeauna că, atunci când ne vine în întâmpinare fericirea, nu este niciodată îmbrăcată aşa cum ne imaginăm. Adesea trece pe lângă noi în linişte şi nu ştim să o recunoaştem.
Să fim fericiţi înseamnă să vedem lumea aşa cum ne-am dori să fie, dar şi asta este greu dacă nu avem o inimă curată care ne permite să trăim fără invidie, fără prefăcătorie, fără ambiţii absurde.
Îţi va părea ciudat ceea ce îţi spun, dar atingem fericirea apreciind cu atenţie emoţiile mici.
Câtă vreme călugărul este ocupat să îmi vorbească, o furnică merge în palma lui. O vede, mi-o arată şi pe urma continuă:
Nu-i nimic într-atât de mic pe lumea asta încât să nu merite să fie observat. Aceasta furnica şi-a găsit ţelul mergând pe mâna mea: nu se aşteaptă la nimic mai mult şi tocmai de aceea nu va fi deziluzionată niciodată. Se mulţumeşte cu puţinul ce i se dă.
Romano Battaglia – O inimă curată
Raza de lumina 