„Adun picuri de ploaie şi încerc să scriu un vers
pe o frunză
apoi, cuvintele se scurg prin degetele-mi prea lungi
îţi aştern toamna la picioare cu o şoaptă
dar tu, te faci că nimic nu auzi
plouă uşor ca bătaia unei inimi prea sărace
prea simple solfegii de dor,
nu-mi permit gălăgia iubirii târzii
nu-ţi permit lacrimi, să ştii!
suntem rătăciţi în ungherele anotimpurilor
frumoşi şi prea trişti pentru ploi cu patos
doar picuri pe un pervaz găurit de rugină
şi-un vers scris pe-o frunză de vină,
mi-e rece gândul asemeni unui mormânt
mi-e umbră şi vânt
încerc să scriu un vers pe o frunză uscată
cu stropii de ploaie să-ţi cânt
în şoaptă, atât de încet şi atât de sărac
doar ploaia recită, eu tac
ascunşi după colţul umbrit din rai
pe un pervaz ruginit
doar ploaia recită, amurgul bălai
al săracilor fără drept de iubit
atât mi-a rămas, averi din argintul ploii
şi aur din frunze sfărâmate
atât mi-a rămas
în urmă bălţi şi-nainte o eternitate !”
Raza de lumina 