Am atata nostalgie in mine, incat as vrea ca timpul sa treaca mai repede sau sa fiu doar un fulg de nea ce se topeste in vazduh.
Vremea cand sub cupola unui vis, dansam si pluteam la gandul ca trandafirii au reinflorit iar eu asemeni lor imprastii dans si culoare in jur este departe.
Sunt invaluita doar de mreje sinistre ale temperamentului uman ce ma inconjoara , transformate sub forma unui inger negru.
Ingerul meu alb sta trist, cu aripile frante mai arunca o palida suflare asupra mea doar asa ca sa pot sa mai cred ca nu m-a parasit.
In tot cenusiul din jur imi fauresc un vis in care eu imbracata intr-o rochie „rosu carmin” din matase si cu un trandafir rosu prins in par, dansez singura in mijlocul unei sali goale pline de oglinzi….sala din palatul sufletului meu…
Ce vis !…Ce dans !
Raza de lumina 
noiembrie 4, 2011 la 19:13
Sensibilă… pedantă… tristă…așa suna o poezie…
Cu siguranță dansul iubirii ce încă-l porți pe aripă și-n suflet e cel adevărat.
Nu-ți pierde visul… ține-te de el. Poate nu aduce anul ce aduce un ceas…
Mulțumesc pentru aripa ta. De nu s-ar frânge iar în zbor…
noiembrie 4, 2011 la 19:18
…daca se frange…va creste alta…din iubire si pentru iubire :)…multumesc eu tare mult ca m-ai gasit 🙂