Ce vis !…Ce dans !

Am atata nostalgie in mine, incat as vrea ca timpul sa treaca mai repede sau sa fiu doar un fulg de nea ce se topeste in vazduh.

Vremea cand sub cupola unui vis, dansam si pluteam la gandul ca trandafirii au reinflorit iar eu asemeni lor imprastii dans si culoare in jur este departe.

Sunt invaluita doar de mreje sinistre ale temperamentului uman ce ma inconjoara , transformate sub forma unui inger negru.

Ingerul meu alb sta trist, cu aripile frante mai arunca o palida suflare asupra mea doar asa ca sa pot sa mai cred ca nu m-a parasit.

In tot cenusiul din jur imi fauresc un vis in care eu imbracata intr-o rochie „rosu carmin” din matase si cu un trandafir rosu prins in par, dansez singura in mijlocul unei sali goale pline de oglinzi….sala din palatul sufletului meu…

Ce vis !…Ce dans !

Dar tu… tu când?

Din lumi fără vise, mai apare din când în când câte-un visător să-mi zboare gândurile-n nori, să-mi prindă vorbele-n foi, să-mi ducă privirile în zori, florile tăcerii să le săgeteze cu acorduri de viori… mai vine din când în când la mine, câte-un visător…

Din ghemul amintirilor, se mai deapănă din când în cînd un pas roz ca să împace luna de tăcerile-i seci, să încânte astăzi cu ieri, să-şi uite apa valul trecător, să modeleze câte-un zâmbet uşor pe cortina îmbibată de dureri, să lase privirile lejere să plece-n zbor spre alt decor… mai trece din când în când pragul gândului meu, pasul tău…

Din gârbovitul timp, mai trec din când în când privirile languroase ale îmbobocitei primăveri şi paşii caniculari ai opăritei veri, sărutările triste ale ruginiei toamne şi atingerile polare ale zgribulitei ierni să-mi crească iarbă deasă-n pămăntiu iris, să­-mi imprime pe buze macii lui iunie, să-mi înece aerul cu potopuri de frunze sângerii, să-mi ningă cu gânduri colile nescrise încă… mai soseste din când în când pe la mine, câte-un anotimp seducător…

Dar tu… tu când?