octombrie | 2011 | Raza de lumina

octombrie 29, 2011
de oaripadeinger 4 comentarii

Imi desenez sufletul…

Poate în culoare aş şti mai bine să ţi-l arat…poate ţi-ar fi mai uşor să-l vezi…să înţelegi şi să crezi că exist…şi că exişti. Am folosit cuvinte…nu le-ai înţeles sau poate îşi pierduse ele din sens…folosite de tine…de mine…şi de alţii. Azi vreau să-mi desenez sufletul…să poţi să mă vezi…să poţi să mă crezi…dar nu mai am culori.

Aş vrea să-mi desenez sufletul…şi dacă aş face-o acum…te-ai speria de cât gri aş folosi. Atât am mai găsit. Nu vreau să o fac…nu-mi plac sufletele gri…nici fluturii gri…nici păsările gri…nici copacii gri…nici zilele gri. Poate mi-aş desena totuşi ceva…poate aş desena cu mult gri…un suflet cu nori…mulţi, încărcaţi cu ploi, cutreieraţi de câte un fulger de lumină din zâmbetul amintirii.

Îmi desenez tăcută norii de pe suflet…mă doare…mai am o secundă să-mi fie sufletul un nor. Îmi priveşti mâna ce-şi pictează dureros…ultimul colţ de suflet. Eu nu mai am nici o culoare…nici măcar gri…o lacrimă albastră cade pe sufletul meu…pe pictura mea incompletă…la timp să nu-mi rămână sufletul neterminat. O lacrimă cu un strop de albastru…ce îmi va completa pictura şi îmi va lumina sufletul ce va zbura pe aripile gândului, spre tine….ca să-mi arate că exist…şi că exişti…

octombrie 29, 2011
de oaripadeinger Un comentariu

Imi cert sufletul…

Îmi cert sufletul; il cert că visează; visurile dor. Lumânarea care imi frige inima e iluzia. Dar ceara se topeşte si acolo unde odată pâlpâia o lumina, e întuneric. Doare. Oftez. Condamnată să port blestemul realitatii, deschid ochii. Orfană de fericire, în straturile de beznă caut o rază evadată, nu soarele, nu… doar o rază. E noapte. Si e lună.

În jurul meu disting obiecte. Puţine. Un pahar cu viaţă din care nu pot să mă imbăt. Un ceas, mereu înainte. Mă împiedic de un eşec. Răstorn paharul şi viaţa este repede absorbită de pământul crăpat de sete. Ce înseamnă o scânteie în focul purificator al Iadului?

Nu ştiu de unde am venit, pentru ce am venit şi nu ştiu nici unde o să mă duc. Sunt un ignorant. Nu ştiu nimic. Ştiu doar să visez. Târâtă de eternitate între douâ zbateri de gene m-am surprins râzând căci sufletul îmi este răsfăţat de demonica iluzie.

Dacă cerul s-ar topi, unindu-se cu pământul şi cu lumea întreagă nu mi-ar putea potoli focul visării. Visurile dor. Fulgerată de lumină, închid ochii, ca o repetiţie pentru clipa ultimă, devin prizoniera timpului ratacitor. Mă trezesc. Sufar. Am visat că visez. Voi visa iar… si iar… si iar… Sunt o suferindă. Visurile dor…

octombrie 28, 2011
de oaripadeinger Un comentariu

Nu mai avem timp…

Nu, nu mai avem timp de scrisori… acele foi cu grija cernute, acele cerneluri albastre cu fasii visinii, acele iubiri dospite cu fiecare noua arcuire de litera… Conceptii necoapte desprindem din ramul gandirii si le aruncam pe drumul plin de stihii… prin SMS-uri, mesaje ori citatii succinte, asezam randuri scurte sau fraze pitice.

Nu, nu mai avem timp sa vorbim… acele cuvinte duioase si calde, acele rostiri ce deschid usi inchise… Cu taceri ne-nscriem in cea mai sihastra vocala a lumii… infiintam orfelinate pentru cuvinte.

Nu, nu mai avem timp sa privim… acele culori ce-mbraca ochii flamanzi, acele contururi cu nebune lumini… Zidim imagini din var si vopsele, si-n albul zapezii ucidem ce-i viu, abandonand albastrul in alte ceruri, uitand ca-n toamna din verzi devenim aramii.

NU, nu mai avem timp sa simtim… acele furtuni, acele uimiri, acele emotii, acea condamnare la viata… imbracam impermeabile ganduri fericirea neputand strabate vesmantul, ne ascundem in buncarul fricii, speranta o captusim cu platosa groasa incat n-o mai simtim, scut ne este orbirea launtrica… mimam ca simtim si credem cu inversunare intr-un foc artic.

In secolul nebun de viteza, nu mai avem timp sa hranim cuvantul, privirea, trairea, frumosul… subnutrit, insetat, infrigurat si slutit, sufletul ne cauta un secol mai lent… exteriorul pretinde ca inca traim.