M-aşez la masa ta… priviesc frimiturile de Zâmbete pierdute în adâncul farfuriei ciobite şi observ cana spartă în care se mai întrezăresc câteva picături de Fericire… în mijlocul mesei, pe tăviţa ruptă, au mai rămas cateva felii mici din tortul Iubirii…
Azi voi răspunde la întrebările ce-n alte toamne m-am tot eschivat… nu amâna, nu-mi închide mintea, nu-mi stâlci vorba… nu-ţi fie teamă căci nu-ţi voi strivi covorul vast de frunze moi… răspunsurile sunt călduţe ca serile din verile apuse… ce rău poate să-ţi facă cuvântul meu ?
Azi îţi voi cânta Nocturna lui Chopin… nu mă-ntrerupe, nu mă bruia cu vânt şi ploi… tu lasă-mă să aştern în ora asta, notele melodiei în portativul timpanului tău…
Nu mă urâ dacă rămân mai mult de-un ceas la masă, căci nu-ţi voi fura nici culorile şi nici miresmele… dar până mă decid să plec, eu te implor… lasă-mă să privesc încă un minut frimiturile, să sorb o picătură şi să degust măcar o bucaţică din cea mai mică felie…
Dacă vrei, rămân doar un om în treacăt, trăind pentru o clipă din zâmbet, fericire şi iubire, răspunzăndu-ţi la întrebarări nerăspunse până astazi şi cântându-ţi Nocturna de Chopin…
Raza de lumina 