Oare sub ce privire voi ascunde tandreţea ce pe fruntea ta şi-ar fi găsit odihna pecetluită cu un sărut?
Ştii… toamna va rămâne mereu să treacă cu armata ei de frunze prin irisul meu plin de pământ desertic şi să-l zdenţuie în fâşii de ruginiu veştejând verile…
Oare sub ce nou zâmbet îmi voi ascunde cuvintele, când nu voi avea curaj să mă exprim?
Stii… când din cerul gândului picură doar gesturi anorecte iar fericirea jerpelită se împopoţionează în haine de gală… colţul surâsului meu scărmănă mereu trecutul în căutarea amintirilor ce-ţi baletează pe suflet…
Oare sub ce strângere a pumnului îmi voi sfâşia îmbrăţişările ce te-ar căuta?
Ştii de câte ori m-am răstignit simţându-mă vinovată de păgânătatea gândurilor sau a unor fapte?…
Oare cât o să mai continuăm să ne ascundem amărăciunea în beciurile fiinţei şi să înfăţişăm lumii doar cămările pline cu dulceţuri?…
După ce noapte se va încolăci iar în jurul trupului meu, să las urme în camerele inimii tale… sau să te învăţ să asculţi îmbătrânirea timpului de pe umerii noştri?
Raza de lumina 