Nu, nu mai avem timp de scrisori… acele foi cu grija cernute, acele cerneluri albastre cu fasii visinii, acele iubiri dospite cu fiecare noua arcuire de litera… Conceptii necoapte desprindem din ramul gandirii si le aruncam pe drumul plin de stihii… prin SMS-uri, mesaje ori citatii succinte, asezam randuri scurte sau fraze pitice.
Nu, nu mai avem timp sa vorbim… acele cuvinte duioase si calde, acele rostiri ce deschid usi inchise… Cu taceri ne-nscriem in cea mai sihastra vocala a lumii… infiintam orfelinate pentru cuvinte.
Nu, nu mai avem timp sa privim… acele culori ce-mbraca ochii flamanzi, acele contururi cu nebune lumini… Zidim imagini din var si vopsele, si-n albul zapezii ucidem ce-i viu, abandonand albastrul in alte ceruri, uitand ca-n toamna din verzi devenim aramii.
NU, nu mai avem timp sa simtim… acele furtuni, acele uimiri, acele emotii, acea condamnare la viata… imbracam impermeabile ganduri fericirea neputand strabate vesmantul, ne ascundem in buncarul fricii, speranta o captusim cu platosa groasa incat n-o mai simtim, scut ne este orbirea launtrica… mimam ca simtim si credem cu inversunare intr-un foc artic.
In secolul nebun de viteza, nu mai avem timp sa hranim cuvantul, privirea, trairea, frumosul… subnutrit, insetat, infrigurat si slutit, sufletul ne cauta un secol mai lent… exteriorul pretinde ca inca traim.
Raza de lumina 