Presimt:
frumoase mâni, cum îmi cuprindeti astazi cu
caldura voastra capul plin de visuri,
asa îmi veti tinea odata
si urna cu cenusa mea.
Visez:
frumoase mâni, când buze calde îmi vor sufla
în vânt cenusa,
ce-o s-o tineti în palmi ca-ntr-un potir,
veti fi ca niste flori,
din care boarea-mprastie – polenul.
Si plâng:
veti fi asa de tinere atunci, frumoase mâni.
Lucian Blaga
octombrie 16, 2011 la 18:27
Sunt doar cerul… Sunt infinit, sunt mult… Sunt totul si totusi… nu sunt nimic. Nu folosesc decat pentru cei care nu au limite… nu folosesc decat pentru cei ca mine, pentru cei nemarginiti…(citat aproximativ…dar mi-a placut) imi place acest eseu dedicat „mainilor”
octombrie 16, 2011 la 19:07
:)…multumesc…si mie mi-a placut !