Despre zambet

-Nu te-am vazut niciodata fara zambet – imi spuse intr-o zi un prieten pe un ton in care admiratia avea toate insusirile reprosului.
-Mi se pare firesc, i-am raspuns, nici dezbracata nu m-ai vazut niciodata.
-Vrei sa spui ca zambetul este pentru tine o haina – se mira el aproape acuzator.
-Vreau sa spun ca zambetul poate fi de foarte multe feluri si poate indeplini foarte multe functii- complexitatea unei personalitati putind fi de altfel stabilita si dupa largimea diapazonului de zambete de care dispune – iar una din aceste functii, cea mai neinsemnata, desigur, dar si cea mai curenta, este aceea de a oferi celorlalti o infatisare decenta,indiferent cata suferinta s-ar camufla dincolo de ea.

-Dar asta inseamna a statuta nesinceritatea, a ridica ipocrizia la rang de virtute! – striga,revoltat cu adevarat, amicul meu.
-Numai in masura in care si a fi civilizat inseamna a fi ipocrit. Bineinteles ca in epoca de piatra totul trebuie sa fi fost mai direct, cel ce suferea isi racnea probabil instinctele la gura pesterii, fara a-si pune probleme de discretie si fara a se gandi la linistea celorlalti. Primitivul era desigur mai „sincer”.

Numai ca mie racnetul nu mi se pare o chestiune de sinceritate, ci una de vointa si de cultura.
-Bine, dar in felul acesta zambesti oricui,dusmanilor ca si prietenilor.
-Bineinteles.Am considerat intotdeauna ca a acorda salutul si zambetul celor cu care nu esti de acord, celor de care te despart idei si credinte este o dovada – pe care ti-o dau si tie insuti in primul rand – ca nu vrei sa le bagi la cap, o data cu argumentele, si un glont.

De altfel, ti-am spus ca zambetele sunt de foarte multe feluri:a zambi unui dusman poate fi o sfidare, poate fi dovada pe care i-o arunci – cu cat mai elegant, cu atat mai usturator – ca raul pe care ti l-a facut nu te-a atins. Mi s-a parut intotdeauna demn sa nu acuz o lovitura, decat sa ripostez la ea. Am preferat sa nu lovesc, decat sa marturisesc ca am fost lovita.
-Cu cat te ascult, cu atat trebuie sa recunosc ,ma convingi si – ca sa fiu sincer pana la capat – ma si sperii putin.
-De ce? Singurul fel de zambet pe care l-am dispretuit si nu l-am folosit niciodata a fost zambetul ofensiv, provocator.
-Oricum, de acum incolo va trebui sa fiu mult mai atent la descifrarea zambetelor tale…
-Nu trebuie sa exagerezi: cele mai multe dintre ele imi sunt adresate mie – cu cat mi-e mai greu, cu atat am nevoie de mai multe argumente pentru a ma convinge ca inca rezist.

 

Ana Blandiana