Bubuie furtuna,
Una câte una
Frunzele răpite
Cad şi rătăcesc
Arborul suspină,
Însă nu se-nchină,
Înfruntând ispite
Pieptu-i bărbătesc!
Şi la primăvară,
O verdeaţă iară
Mugurind îmbracă
Falnicul stejar;
Vântul urlă-geme,
Trunchiul nu se teme,
Foile când pleacă
– Altele răsar!
Bogdan Petriceicu Hasdeu
Sunt nerăbădătoare să-mi recâştig răbdarea. Învăţăm mai devreme sau mai târziu că fericirea se joacă pe mize mari, fără plasă de siguranţă, că uneori trebuie să fugi pentru a-ţi găsi locul .
Mi-am propus să-mi impun răbdarea de-a lua zilele una câte una, aşa cum vin, cu toate dezamăgirile spălate de lacrimi şi toate zâmbetele după care tânjesc zi de zi.
Să nu mai aştept clipa dată în care lucrurile vor fi aşa cum vreau, ci să trăiesc acum, gustând prezentul din plin, chiar dacă e puţin sufocat de doruri şi aşteptări.
Am să învăţ răbdarea dimineaţă după dimineaţă în care ne trezim cu ochii lipiţi de somn ştiind că ne irosim un pic, că ne luptăm prea mult, că “the big life” ne pune uneori visele la pământ.
Dar sufletul meu este la adăpost, caci e in mainile Tale, încălzit de nesfarsita Ta dragoste.
Tot ce imi mai trebuie să învăţ e răbdarea…
Raza de lumina 