Eliberare

voi evada pe-un zâmbet printre gratii
şi mă voi părăsi
cu prima adiere de cuvânt
nu-mi voi închide ochii
vreau să mă pot privi
o colivie fără porumbelul adorat
da… mă voi dezbrăca de mine eu
şi eul meu de mine
o bluză mult prea stramtă pentru noi
voi şti să zbor
destul am mers lipită de pământ
uitând că sunt desprinsă
am obosit să-mi fiu
ocean într-un acvariu fără val
înghesuită-n vis de sticlă mătuită.
şi voi zbura
destul am mers lipită de pământ
îmi voi întinde sufletul într-o plutire
ce-o ştiu de dinainte de-a mă naşte-n mine.
reamintindu-mi zborul cel dintâi…în sens opus
mă voi lega de nori cu aripi dezmorţite
şi voi pleca definitv
din mine
din sufletul cu brumă pe obraz.

Mirela Apintilioaiei

A pune in practica iubirea

A ţine predici celorlalţi are arareori succes. Cuvintele de iubire necesită acţiuni care să le confirme. Dacă propovăduieşti iubirea şi acţionezi într-un mod care denotă frică, oamenii nu sunt inspiraţi de exemplul tău.

 Dacă vrei ca cineva să se comporte într-un mod plin de iubire, trebuie să fii dornic să-l iubeşti. Numai iubirea ta pentru acea persoană o va invăţa ce înseamnă iubirea.

Paul Ferrini

Povestea chibritului si a lumanarii

A fost odată un chibrit şi o prea delicată lumânare.

Într-o bună zi, bucăţica de lemn se adresă fragilei făpturi din ceară: “A sosit momentul să-mi îndeplinesc sarcina şi să te aprind.”

“Vai, dar nu se poate!” – exclamă lumânarea. “Dacă ard, zilele îmi sunt numărate şi nimeni nu va mai putea admira frumuseţea mea!”

Aparent nemarcat de reacţia acesteia, chibritul o întrebă: “Vrei să rămâi o viaţa întreagă distinsă şi glacială, fără să oferi nimănui strălucirea căldurii tale?”

După o clipă de cugetare, sculpturala creaţie efemeră şuieră înfricoşată: “Focul este dureros şi îmi slăbeşte forţa estetică…”

“Este adevărat”, reacţionă resemnată bucăţica de lemn, “dar, în asta constă sensul existenţei noastre: să oferim lumină, indiferent de preţul sacrificiului indus! Dacă nu te aprind, îmi pierd menirea… de a declanşa scânteia ce aprinde focul liniştii tale!”

Urmă o pauză meditativă şi chibritul continuă: “Nu contează că eu mă sting după ce îmi duc sarcina la bun sfârşit, dar tu eşti o lumânare, predestinată să oferi oamenilor strălucirea şi căldura ta. Toată durerea, tot sacrificiul şi toată puterea ta scursă se schimbă în dăruirea luminii tale… Nu te iroseşti, ci te dăruieşti… Cei ce vor primi mesajul tău vor transmite mai departe această bucurie, această împlinire…”

Fără să stea pe gânduri, lumânarea îşi ridică elegant fitilul şi aproape imploră chibritul să o… aprindă…