Exprimarea emotionala este sanatoasa

“Evit sa ma exprim emotional autentic. Ba mai mult, ma exprim atent, calculat si minutios planificat pentru ca imi doresc foarte mult ca tu sa ma apreciezi.

Cresc, astfel, foarte mult sansele ca tu sa te manifesti apreciativ si valorizator, dar nu in raport cu mine, asa cum sunt, pentru ca tu nu cunosti exprimarea fetei mele adevarate; ci in raport cu masca artificiala pe care eu am purtat-o cu o uriasa risipa de energie, inteligenta si rafinament, numai pentru ca aprecierea ta sa nu dispara.

Desi primesc aprecierea ta, nu ma pot bucura realmente de ea, intrucat stiu si simt ca raspunsul tau este provocat nu de mine, ci de rolul pe care il joc.

Asa ca, in cele din urma, aleg sa-mi exprim sincer trairile mele cele mai ascunse (frica, nemultumirea). Hm! Raspunsul nu e nici pe departe la fel de placut… dar este singurul care imi ofera satisfactia de a experimenta interactiunea noastra reala, oricat de “abraziva, coroziva sau adeziva” ar fi ea in prezent. Mai mult decat atat, m-am eliberat sanatos de trairile emotionale, care nu dispar, oricat de mult m-as stradui sa le resping sau sa le indepartez.

Dimpotriva, acele trairi emotionale pe care nu le exprim constient, ajung, in cele din urma, sa-si gaseasca modalitati de exprimare din cele mai variate si mai costisitoare: dureri de cap, ulcer, alergii, dureri musculare, hipertensiune, dintii care scrasnesc, usile trantite, gripa rebela, indispozitiile, plictiseala, oboseala, lacrimile…

In contextul unor consecintele atat de “costisitoare”, lipsa de exprimare autentica a emotiilor se explica prin motive puternice ce le stau la baza:

a) Frica de fragilizarea a imaginii personale: de pilda, ca director, ma tem sa-mi exprim neajutorarea in fata unei provocari profesionale suprinzatoare si spectaculoase pe care mi-o lanseaza un subaltern; asfel ca ajung sa-l descurajez in elanul lui, sa-i sabotez incercarile sau chiar sa-l sanctionez pentru “nesubordonare”.

b) Frica de respingere:

“Daca ii spun sefului ca il admir pentru initiativa lui constructiva, s-ar putea sa creada ca il perii si ca vreau sa ma pun bine cu el.”“Daca ii spun colegului meu de birou ca m-a ranit, s-ar putea sa-mi raspunda ca nu-i pasa.”

Desi puternice, aceste motivatii se dovedesc a fi, in cele din urma, pacalitoare pentru relatiile construite pe o exprimare inautentica, ce nu rezista in fata decisivului test al timpului.”

 de Diana Onila, ID Learning

Articol preluat de pe Business-Edu.ro

Resemnare

Nefericit cel ce zadarnic iubit să fie tot aşteaptă;
Mai neferice când, de golul din suflet, a iubi nu poţi;
Dar mai nefericit pe lume acela-mi pare dintre toţi
Ce nu iubeşte, căci nu poate uita că a iubit odată.

Când ochi ce-ndeamnă ori vreo frunte nesfiitoare o să vadă,
Amăgitoarea voluptate i-or otrăvi-o amintiri;
Iar dacă graţia, virtutea au să trezească-n el simţiri,
Cu veşted suflet, la picioare el îngerului n-o să-i cadă.
Când semenii dispreţuindu-şi, când acuzându-se pe sine,

De-o pământeană nu se-atinge, fuge de cele ce-i par zâne.
Privind spre una şi spre alta, nădejdea-n el nu mai veghează.
Inima lui parcă-i un templu străvechi ce cade în ruine,
Pe care vifore şi veacuri l-au pustiit şi stă să cază,
În care nu vrea să stea zeul, şi-n care omul nu cutează.

Adam Mickiewicz